VIDEO | Predoiu, depre protestul de la STB: Când instanța s-a pronunțat – s-a încheiat orice discuție. Reprezentanții sindicatului sunt pasibili de dosare penale

Publicat: 21/01/2022, 21:58
Actualizat: 21/01/2022, 22:56

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la B1TV, că reprezentanții sindicatului sunt pasibili de dosare penale dacă nu respectă o hotărâre judecătorească. El consideră că este un lucru foarte grav și denotă o lipsă totală de respect față de o hotărâre judecătorească și implicit față de legea românească.

„Indiferent de ce spune fiecare, ambele părți trebuie să respecte legea și în consecință orice consecință judecătorească. Dacă o instanță se pronunță într-un anumit sens și ambele părți nu respectă o hotărâre judecătorească, atunci ambele sunt în afara legii”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Întrebat cât de grav este semnalul pe care îl dau sindicatele din STB care nu respectă hotărârea judecătorească care a decis în două rânduri că protestul declanșat la STB este nelegal, ministrul a răspuns: „Este foarte grav. Arată o lipsă de respect din partea părții care nu respectă o hotărâre judecătorească și implicit legii, ceea ce poate fi un fenomen mai mult sau mai puțin extins ar trebui să pună pe gânduri instituțiile de aplicare a legii.

„Principiile sunt clare în orice conflict – când instanța s-a pronunțat – s-a încheiat orice discuție. Dacă se ignoră deciziile instituției judecătorești, atunci sunt alte instituții care trebuie să intervină imediat, altfel legea va fi încălcată în continuare. Asta înseamnă stat de drept”, a declarat ministrul.

Întrebat ce riscă un sindicat care nu respectă o decizie judecătorească, Predoiu a afirmat: ” În primul rând reprezentanții care nu respectă legea riscă foarte mult din perspectiva legii penale.

Șoferii STB au refuzat să iasă pe traseu, vineri, pentru a doua zi consecutiv, deși, cu o zi înainte, judecătorii de la Tribunalul București au decis că greva este ilegală și ei trebuie să își reia activitatea.

Un alt proces a avut loc vineri, tot la Tribunalul București, iar magistrații au stabilit, din nou, că acțiunea de protest este ilegală.

„Dispune încetarea grevei ca ilegală și reluarea imediată a activității”, a decis un complet al Tribunalului Capitalei.

Tags:
Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
Frații lui Silviu Prigoană cer deschiderea cavoului. Situație fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele